DIY – Coronita din castane

chestnut wreath (1)

De ceva timp imi promit ca o sa fac mai multe articole de DIY si in sfarsit am reusit sa incep cu ceva mai usurel. Idei am destule, mi s-a facut observatie, de fapt, ca as avea prea multe, dar cand vine vorba de implementare itele incep sa se incurce; logistica lasa de dorit. Mea culpa, sunt abia la inceput si nu ma dau drept Mrs. Bricolage, dar o sa imi fac ordine in trusa de scule si promit ca pe viitor lucrurile vor merge struna. Ar trebui sa va cer clementa, daca tot sunt la capitolul justificari, si pentru ca nu am pozat intreg procesul de creatie, ca sa fac un tutorial mult mai simplu. Totusi, nu e un proiect atat de complicat, iar cititorii mei sunt evident persoane inteligente, deci nu am dubii ca o sa pricepeti absolut tot.

Coronite de craciun sunt sigura ca ati mai cumparat, daca nu chiar fabricat, din ramurele de brad, conuri, globuri, sclipici si alte minuni. Dar coronite de toamna? Coronita – de agatat pe usa, nu cea de pus pe capul copilului la serbare – este un obiect decorativ atemporal, sa zicem, adica valabil, cu adaptari, in orice anotimp. De unde am invatat asta? De la americani, desigur. Daca tot copiem tot ce prindem de la ei, macar sa alegem in primul rand lucrurile frumoase.

Ideea m-a lovit ca o castana cazand din copac, la figurat, pentru ca la propriu ar fi fost dureros. Am ridicat de pe jos o castana abia cazuta si m-am minunat, iarasi, de luciul si textura ei, de ciocolatiul delicios al cojii si de desenul delicat al fibrei si mi-am zis: de ce le aruncam, cand sunt atat de frumoase? Asa ca m-am hotarat sa fac ceva cu ele si cum animalutele din castane si bete de chibrit ieseau din discutie, coronita a fost solutia evidenta.

Sunt mare fan al reciclarii obiectelor de prin casa, asa ca am folosit un carton de la o cutie de imprimanta, o panglica de impachetat cadouri si frunzulite dintr-un potpourri (bonus: coronita parfumata). Am cumparat un singur obiect esential, pe care mi-l doream oricum de ceva timp: pistol de lipit cu silicon, cunoscut sub denumirea universala de “hot glue gun”. Mai putin obisnuit pe la noi, mi-a fost teama ca nu o sa gasesc, dar in piata Crangasi, la primul stand de (electro)casnice, mi s-a inmanat prompt pistolul, la exorbitantul pret de 20 de Lei 😉 plus 5 bete de silicon, a cate 1 leu bucata. Puteti, deci, estima costurile realizarii coronitei la fabuloasa suma de 25 de Lei.

Procesul de realizare e destul de simplu:

– schitati forma dorita pe carton – eu am facut o inima, dar poate fi un cerc, oval sau orice va trece prin cap;

– decupati cartonul dupa forma respectiva;

– lipiti castanele pe carton, utilizand pistolul de lipit – atentie, frige! – din cauza cojii lucioase, castanele nu au aderenta, deci merita sa le smirgheluiti putin inainte pe partea pe care aplicati lipiciul;

chestnut wreath (4)

– umpleti golurile ramase cu frunzulite, flori sau chiar paiete, daca aveti asa ceva – acestea se pot lipi cu aracet, nu e nevoie de pistolul de lipit pentru ele;

– lasati cateva ore (sau peste noapte) sa se intareasca;

– prindeti fundita la partea superioara, cu lipici sau cu un bold de croitorie;

– lipiti panglica de agatat pe spate, cu pistolul de lipit pentru o prindere rezistenta.

Et voilà! Coronita-i gata si e foarte draguta, nu?

chestnut wreath (2)

Imagini: ©exhibitd



One response to “DIY – Coronita din castane”

  1. Mila says:

    I would love if you share your beautiful wreath with my fall themed party- Big Autumn Bash:
    http://milaslittlethings.com/2014/10/big-autumn-bash-the-link-party.html

    xx
    Mila
    milaslittlethings.com
    milawayable@gmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *