Seminee si dial-up

Articolul de fata putea la fel de bine sa se numeasca Interioare scandinave cu seminee, numai ca a inceput de la ceva si pe parcurs s-a transformat intr-o cu totul alta poveste, la fel ca multe dintre ideile mele. E toamna si in general, in lunile din an in care vremea devine morocanoasa, mi-e mai greu sa imi adun gandurile, sa fiu organizata si eficienta. Ajung sa ratacesc prin propria-mi imaginatie; nu cautati logica aici, nu exista.

Poate pentru ca zilele trecute, odata cu imprevizibila ninsoare de octombrie, am fost nevoita sa accept cruda realitate si sa pornesc centrala termica, invaluita de o moleseala dulce, am inceput sa ma gandesc la una dintre marile mele dorinte in viata: un semineu! Un semineu, sau macar o soba mica, este absolut necesar in casa mea perfecta. De ce oare simtim asemenea placere in a vedea focul viu in fata ochilor, desi senzatia de caldura o putem obtine prin atatea metode si tehnologii? Nu am descifrat misterul fascinatiei flacarilor jucause, dar ma declar o victima clara a fenomenului.

Si uite-asa am inceput, incet incet, sa adun mica mea colectie de seminee, sobe, interioare, detalii, care contureaza ambianta si sentimentul pe care il caut intr-un camin.

Interioarele scandinave se detaseaza de la inceput in preferintele mele, datorita simplitatii si monocromiei lor. Poate ca, undeva in subconstient, le asociez cel mai bine cu iarna, albul de afara oglindindu-se in interior.

Oftez usor la vederea sobelor din portelan alb pictat si ridic din sprancene cu uimire la vederea solutiilor ingenioase de depozitare a lemnelor de foc.  Le-as vrea pe toate!

Incet, incet, in interiorul meu isi face loc un sentiment cunoscut: se apropie iarna, vin sarbatorile. Si desi nu accept obiceiul magazinelor de a umple rafturile cu decoratiuni de Craciun inca de la sfarsitul lunii septembrie, o sa admit ca uneori cedez tentatiei si imi acord cate o seara de rasfat.

E normal ca, vazand atatea perne, canapele, paturi si focuri aprinse, sa cedez instinctelor si, dupa o zi obositoare, sa ma cuibaresc pe canapea si sa vad unul dintre filmele mele preferate, mai ales intr-o seara friguroasa: You’ve got mail. M-ati prins, sunt fata aceea, cea careia ii plac comediile romantice, cea care revede un film de zeci de ori, care stie toate replicile si gesturile actorilor pe de rost, care se emotioneaza de fiecare data la sarutul de final. Mai sunt si fata care analizeaza toate detaliile interioarelor dintr-un film, detalii care raman, probabil, in memoria mea, mult mai pregnante decat scenele propriu-zise.

You’ve got mail este povestea de dragoste cu care am crescut, filmul care m-a insotit, iarna de iarna, timp de 16 ani, filmul care imi trezeste nostalgii ale vremii cand e-mail-ul era revolutionar, cand asteptam zeci de minute conexiunea dial-up. E mai mult o stare de spirit decat un film, o felie de istorie care surprinde generatia in care ma regasesc cel mai bine. Tragand linie, filmele Norei Ephron (Sleepless in Seattle, When Harry met Sally) si-au gasit loc in inima mea si vor ramane acolo intotdeauna, trezind in mine un sentiment pe care un film nou, oricat de bun ar fi, nu reuseste sa il egaleze.

Nora Ephron ne-a parasit in 2012 si cu regretul provocat de pierderea pe care o resimt gandindu-ma ca nu vor mai urma alte filme care sa poarte amprenta ei, va invit sa (re)vedeti povestea libraresei excentrice si a afaceristului cu suflet mare. Va promit ca va fi o seara speciala!

Imagini via: pinterest

P.S. si cum soarta e ironica, azi m-a cuprins si o raceala, oferindu-mi scuza perfecta ca sa ma ghemuiesc intr-un fotoliu cu un bol de supa de pui fierbinte si inconjurata de servetele, exact la fel ca Meg Ryan. 🙂 By the way, care sunt replicile voastre preferate din film? Eu as putea recita peste jumatate din scenariu din memorie, dar de fiecare data cand il vad, redescopar umorul fin si usor sarcastic din replici. 😉