Tutorial Romania: facturile

Cred ca am capacitatea rara de a ma stresa din toate nimicurile. Nu ca n-ar fi ceva tipic romanesc, nu ca mersul neaos al lucrurilor n-ar conduce exact spre chestia asta, dar mai pun si eu de la mine! Astazi, episodul platii facturilor – doar curent electric si gaze, din fericire.

Trebuie sa platesc azi, deja am amanat prea mult si n-as vrea sa tremur de frig in casa, la lumina lumanarii, asemeni fetitei cu chibrituri – Doamne, ce poveste trista, by the way! Tai din calcul varianta platii la Posta, se pare ca in Bucuresti la orice oficiu postal, la orice ora si in orice zi, sunt minim 20 de pensionari la coada, fiecare stand cel putin 10 minute, pentru ca, nu-i asa, are foarte multe de discutat cu doamna de la ghiseu. Sunt sigura ca tuturor li s-au intamplat lucruri senzationale in ultimele 48 de ore sau cat a trecut de cand nu au mai stat la o coada si ard de nerabdare sa le impartaseasca unei femei ursuze care oricum nu isi vede capul de treaba. So, Posta, out of the question!

Bun, pot plati la banca, nu? Se pare ca nici nu iau comision. Perfect, intru in prima banca iesita in cale. Sa o spun, sa n-o spun, hai c-o spun: Banca Transilvania. Mie imi place Banca Transilvania, am cont la ei, se poarta frumos in general si nu au comisioane foarte mari. Deci, intru linistita, totul va fi ok, in 5 minute sunt cu facturile platite, fara cozi, fara stat la povesti.

In banca, intr-adevar, erau doar 2-3 persoane, cate una la fiecare ghiseu. Ma asez dupa una dintre ele si atunci il vad, intr-un colt, mangaiat dulce nu de una, ci de doua doamne: Postasul Facturel. Cu asemenea nume, mi s-a facut greata instant. E clar un aparat pentru tampirea si manipularea maselor! O doamna incerca sa plateasca o factura la aparatul Facturel, iar o alta doamna, nu stiu daca era de la paza si indeplinea si functia de profesor-mentor in ale facturitului, dar ii explica primei doamne cum sa utilizeze aparatul.

Dupa cum am vazut ca decurge plata la Facturel, adica incet spre deloc, am stat linistita dupa singura persoana de la o casa, dorind sa platesc facturile in stil clasic, om la om, money exchanging hands adica. Intre timp, doamna de la Facturel nu putea plati pentru ca nu avea suma fixa, aparatul nedand rest. “Pai si cum facem?” intreaba perplexa. “Nicio grija”, spune doamna paznic-profesor, “schimbati la casa si veniti inapoi”. Doamna se uita crucis, eu ma uit crucis, o alta doamna se uita crucis, pai cum? Stai si la casa, doar ca sa schimbi bani, iar apoi te intorci la Facturel, ca e mofturos si nu vrea decat bani ficsi? Ah, Facturel, ce ti-as aplica un croseu in moaca ta de postas mustacios.

In gandul meu, ma rog la instanta suprema ca doamna paznic-profesor sa nu ma oblige sa il mangai si eu pe Facturel, cand as putea foarte frumos sa platesc la casa. Nu de alta, dar nici eu n-am bani ficsi. Dar destinul e crud si cand intind sfios cele doua facturi catre doamna de la casa, mi se spune senin ca nu se poate, trebuie la Facturel! Incerc sa pun in cuvinte adevarul care ne priveste rece in fata: “Dar de ce? De ce trebuie sa stau la doua cozi acum, in loc de una? O data la casa, sa schimb bani, iar apoi la Facturel, sa ii bag in aparat?” Raspunsul vine taios ca un cutit: “Asa s-a stabilit, ca sa fie mai simplu.” I am speechless! Asa ca schimb banii la casa, apoi imi astept randul la Facturel, scanez facturile, bag bancnota dupa bancnota in aparat, imi iau chitantele si plec, tot speechless.

Pe drum ma uit la lumea care trece pe langa mine pe strada, grabita, probabil incercand sa faca fata in cele 24 de ore ale unei zile la tot felul de simplificari din astea, menite sa ne usureze viata si sa ne scuteasca de efort. Imi vine sa plang, stiu ca in curand trebuie sa platesc impozitul.