Sicilia – frumusete si dezolare

Chiar daca am o mica rafuiala cu Sicilia, pentru ca fix la inceputul scurtei mele vacante m-am pricopsit cu o gripa care ma chinuie si acum, doua saptamani mai tarziu, nu pot sa neg ca este un taram splendid si care merita vizitat, macar o data, daca nu cel putin de doua ori, cum am reusit eu. Prima vizita in cea mai mare insula a mediteranei a fost de anul nou, in 2009 sau 2010… nu stau asa bine cu memoria, cand am vazut partea de vest a insulei, cantonati in fermecatorul Castellamare del Golfo. Imi propun sa va povestesc si despre asta in curand, dar ca sa raman pe un fagas (semi)organizat, o sa ma limitez la estul vizitat acum.

In primul rand, trebuie sa ma felicit singura pentru ca am ales luna mai pentru a vizita insula – nici prea cald, nici prea frig, desi experienta din decembrie mi-a demonstrat ca nu exista prea frig aici – si o sa va avertizez si eu: nu mergeti in Sicilia in iulie sau august, decat daca aveti caracteristici comune cu soparlele care iubesc soarele extrem de arzator. Cu exceptia catorva rapaieli scurte, vremea a fost de vara deplina, cu apa numai buna de balacit.

Lasand la o parte vremea, ce am vazut in Sicilia se poate descrie in cele doua cuvinte din titlu. Poate ca asteptarile mele erau prea mari, sau poate problemele economice au devenit grave de cand am vizitat-o prima oara. Pentru cei naivi ca mine, cuvinte de luat aminte: Taormina nu inseamna Sicilia! Oraselul idilic plin de hoteluri superbe si restaurante cochete este cu totul rupt de realitatea insulei; imediat cum iesi din Taormina dai peste statiuni intregi abandonate, sate care abia mai supravietuiesc, domenii agricole pustii peste care troneaza conace semi-prabusite. Nu vreau sa va descurajez, este o experienta fascinanta sa vezi viata siciliana asa cum este, dar am avut o strangere de inima cand am ajuns la hotelul din Sant’Alessio Siculo si am constatat ca strazile sunt goale si singurele locuri deschise sunt bacaniile si atelierele de reparat scutere. Regret acum ca nu am surprins destul de bine si aceasta latura, pentru ca nu am putut evita in gand comparatia cu Romania si ghiciti care a iesit in avantaj?

Deci, ce-a fost bun si ce-a fost rau in Sicilia? Sa vedem. La volanul micutului Fiat 500 pe care l-am inchiriat – Fiat 500 si Fiat 500L pareau sa fie singurele masini de inchiriat, poftim sustinere a economiei nationale – si pe care l-am iubit fiecare secunda petrecuta impreuna, atat de mult incat nu am rezistat unui selfie, and I never take selfies, am parcurs cam 1000 de kilometri, in sus si in jos, de-a lungul si de-a latul insulei. Am vazut Taormina, Messina, Siracusa, Milazzo si, bineinteles, Etna.

Taormina este splendida si a fost un deliciu sa explorez stradutele si pasajele inguste dintre casele baroce, dar dupa o zi intreaga constati ca ai invatat fiecare coltisor al ei si ca nu prea mai ai ce face, decat sa lenevesti la o terasa, cu un gelato sau un pahar de vin in fata. Ceea ce nu e totusi atat de rau, nu? Daca vrei sa invingi plictiseala cu o provocare, urca treptele de la Isola Bella pana in oras sau mai sus, pana la biserica zidita in stanca Madonna della Rocca, a carei priveliste domina Taormina de pe stancile de deasupra. Aparatul meu foto nu a reusit sa surprinda destul de bine culorile stralucitoare ale ciorchinilor bogati de bouganvillea roz si violet, dar ochii le-au imortalizat pentru a le pastra in suflet.

Pornind in jos, spre Siracusa, am ales drumul de coasta in detrimentul autostrazii, sperand la peisaje idilice italiene. Livezile de portocali se potriveau in fantezia mea, dar frumoasele palate de piatra decrepite si oraselele ponosite m-au adus cu picioarele pe pamant. Trecand prin Catania, gps-ul a luat-o razna, pentru ca traseul de iesire nu era cel pe care il cunostea si a incercat sa ne indrume spre portul industrial – nu vreau sa ma gandesc ce am fi gasit acolo, sau pe cine.

Din fericire, Siracusa nu a dezamagit, fiind mai aproape de imaginea pe care o aveam despre un oras italian maricel: orasul “modern”, cu bulevarde largi, care brazdeaza regulat tesutul construit, masini si scutere misunand pe strazi intr-un haos ordonat care, surprinzator, functioneaza; Isola d’Ortigia, loc de legenda care m-a cucerit imediat cum am pasit printre zidurile vechi, care lasa soarele sa se strecoare in fire subtiri si sa usuce rufele atarnate, negresit, pe sarme suspendate deasupra strazii, intre doua cladiri opuse.

Sanctuarul Madonna delle Lacrime este impresionant, dovada ca nu

doar arhitectura clasica te poate inspira sa fii evlavios

Nu sunt fan al pietelor centrale intr-un oras istoric, unde gasesti intotdeauna un dom si cele mai scumpe terase, adapostind de soare grupuri de turisti asiatici care fac prea multe fotografii si cumpara prea multe suveniruri, prefer sa ratacesc pe alei pustii, dar Domul din Siracusa se profila irezistibil pe un cer stralucitor, moment care cerea o bere racoritoare chiar in Piata Domului. Cred ca as fi putut sa privesc ore in sir la fatada insorita a Domului si la oamenii care traversau piata, vizitatori lenesi sau localnici grabiti, sau la micii cercetasi care vindeau prajituri de casa pentru a strange bani de un autocar pentru scoala lor.

La intoarcere, dupa ce am trecut din nou prin Catania, de asta data mult mai siguri de traseu, am oprit extrem de oportun undeva pe soseaua care traverseaza Aci Castello si Aci Trezza, la pizzeria da Umberto Baffo, unde ne-a contrariat zgomotul asurzitor de tacamuri ce loveau neindurator si constant in farfurii. Pizzeria nu e doar pizzerie si, dupa ce avusesem parte de cateva mese ratate, am redescoperit gustul preparatelor siciliene pe care mi le doream, cu o farfurie imensa si aburinda de scoici si o pizza cum n-am mai gustat de mult. Se pare ca pentru localnici Baffo nu e un secret, pentru ca pana am terminat de mancat – ceea ce nu a durat mult, in caz ca nu stiti cum mananc eu – in fata restaurantului era deja o coada de cateva zeci de persoane asteptand cuminti sa se elibereze o masa.

O alta zi a fost dedicata urcarii pe Etna, care nu a decurs fara peripetii. Am incercat prima data traseul de pe partea de nord, cu masina pana la refugiu, unde am descoperit ca nu functioneaza funicularul si nu putem urca, asa ca am ocolit cu masina vulcanul pana in partea de sud, la refugiul Sapienza. Cand am ajuns, in final, acolo, vestea ca oricum nu se poate urca pana “la crater”, cum visam – din nou, naiva – eu, mi-a taiat entuziasmul.

Am urcat pe jos pe cateva cratere inactive, ceea ce pentru mine a fost suficient, mai ales ca daca la altitudinea asta era sa ma ia vantul pe sus si sa ma arunce in mijlocul craterului, nu stiu cat de sigur ar fi fost sa ma lase libera pe varful vulcanului. Peisajul este magnific si chiar daca mai urcasem pe un vulcan inainte, in Tenerife, Etna are o putere greu de descris in cuvinte. Drumul asfaltat serpuieste printre valurile de cenusa neagra care doar acum cativa ani au antrenat in drumul lor case, masini, livezi si paduri intregi. Contrastul dintre scheletele albe de brazi carbonizati si negrul taciune care le-a inghitit este incredibil.

Ultimele destinatii au fost Messina si Milazzo, intr-o zi insorita perfecta pentru a face cu mana catre apropiata Italie continentala, pe care imi propun sa o revad cat mai curand. Dar, intr-o intorsatura tragica a evenimentelor, am nimerit in Messina la o ora cu trafic infernal – se poate spune asta la absolut orice ora din zi, nu va faceti iluzii – asa ca dupa o ora si jumatate in care am trecut de la o periferie care rivalizeaza usor cu Ferentari-ul, pana la un bulevard larg relativ aproape de centru si inca o ora la pas pe strazi cautand centrul, frustrarea a invins si am plecat spre Milazzo. O decizie inspirata, pentru ca orasul era aproape gol, ceea ce devenise o usurare pentru mine deja. Luminos, aerisit, cu o promenada bordata de palmieri si un micut golf cu cateva iahturi si barci de pescari, Milazzo e perfect pentru o zi (sau doua) de relaxare completa si dolce far niente.

Numai ca far niente nu a fost pe lista mea, asa ca am urcat in cetate – Castello – proaspat si excelent restaurata si care, surpriza, gazduia un workshop intitulat Landscape Accessibility, la care participanta era si Universitatea de Arhitectura “Ion Mincu”. Ca sa vezi, nici acolo nu scap de ei! 😉 In plus, acolo in varful oraselului, am gasit si una din extrem de rarele retele wlan free, denumita sugestiv “Monastero”. Uneori, viata e plina de surprize simpatice.

Nu puteam rata ultima “suta de metri” pana la Capo di Milazzo, limba de pamant care se intinde serpuit spre Insulele Lipari, vizibile la orizont. Am lasat masina langa ultimele terase de pe Via Sant’Antonio si de acolo am coborat iar, un numar aproape infinit de scari pana la magica Piscina di Venere, un loc atat de frumos incat ar fi fost pacat sa nu fii nevoit sa depui macar un minim de efort ca sa il poti vedea.

Ultima cina, nu cea de taina, doar cea de adio, a fost inca o intamplare fericita. A Casa Pinta, in Nizza di Sicilia, era singurul restaurant deschis pe traseul de intoarcere si in statiunile complet goale de turisti de care am spus si la inceput. Poate era deschis doar pentru ca o familie, adica circa 40-50 de italieni zgomotosi, sarbatorea o aniversare aici, insa bucatarul (Giuseppe, am scormonit internetul pentru a-i gasi numele, desi sansele erau probabil destul de mari sa fie Giuseppe) ne-a rasfatat cu antreuri fel de fel, din peste, pentru ca deja nu mai suportam sa vad pizza. Au urmat paste cu fructe de mare, excelente, asortate cu un vin rosu si la final un espresso teapan. Nota a fost un soc, nu pentru ca era prea mare, ci pentru ca vinul a fost din partea casei, asa ca la plecare imi venea sa il pup pe Giuseppe, care insa nu era de gasit, probabil pregatind ceva la fel de delicios in bucatarie.

In concluzie, Sicilia ramane o destinatie obligatorie pentru orice explorator, dar nu trebuie considerata un taram idilic, pentru ca are si multe minusuri: sicilienii conduc de parca au scapat din infern, cu viteze naucitoare pe serpentine si fara a tine cont vreo secunda de semne de circulatie sau prioritati, cu greu gasesti un supermarket aproape si – mai ales – deschis, engleza le este complet straina, gunoaiele sunt un peisaj obisnuit (nota: nu cumva sa va pierdeti prin Paterno, prin cartierele lui am trait cu adevarat frica). Cu toate astea, n-as putea sa nu iubesc un loc unde mancarea este o arta, mai curand decat o sursa de energie, pentru ca trebuie sa recunosc, criteriile culinare primeaza pentru mine intr-o vacanta, iar faptul ca nu am reusit sa termin unul din faimosii cannoli cu inghetata din Taormina ma frustreaza si acum… what a waste! 😛

Imagini: ©exhibitd

P.S. Because I feel like more people would benefit from straightforward advice on traveling to Sicily, I decided to add a clear list of suggestions:

– avoid visiting Sicily in July & August; late spring is best, but Christmas or New Year are magical here as well, especially in little villages that are decorated beautifully and have different celebrations going on all season;

– the sun is harsh so don’t forget sunscreen, even if you don’t spend the day at the beach;

– traveling around the island by train or bus is possible, but I think booking a car is best for a flexible schedule and arriving in towns where trains don’t go; avoid booking an Excess Refund and just go with the full insurance from your car provider, Sicily has chaotic drivers and you’ll be more relaxed knowing that for a few dozen Euros you don’t have to worry about paying for anything that might happen to the car;

– Sicilian drivers drive incredibly fast and overtake slower cars even in a curve on a coastal winding road; don’t panic, this crazy system works surprisingly well, just let them be and mind your business;

– you can have a beer or a glass of wine and then drive, Polizia won’t stop you only for an alcohol test;

– parking is limited to certain areas, but everybody parks wherever they find a spot and I’ve never seen cars being toed, but I have seen policemen writing fines;

– petrol is more expensive than on the continent, prices vary around 1.60 to 1.90 Euro, depending on the city;

– petrol stations are mostly self service and you’ll need a debit/credit card as you risk finding nobody to pay to in cash; carry both!;

– most shops close at noon and open in the afternoon, so have water & snacks at hand if you’re driving around the island as you may not have many options around;

– ideally, you should speak Italian, if not, then at least learn the basics; except for popular resorts, most Italians don’t speak English so, how do you plan to get around? speaking with your hands only goes so far;

– restaurants usually have a coperto fee included in the bill, so the service is paid and, if you enjoyed the meal, you can tip a small amount, but not the 10% that’s usual wherever service is not included;

– I like avoiding the main street restaurants and get lost on side streets to find authentic little places where locals eat, to get the taste of a real meal;

– if you want to get to the top of Etna, avoid the North side, where the funicular is out of service, and go on the South side to Rifugio Sapienza; from there you can climb towards the central crater;

– avoid cities like Paterno or industrial areas of Catania and Messina;